Parintele Moldovan
Blog: Traditii

Traditii si obiceiuri de Sf. Ilie

By Parintele Moldovan on 10.07.2019
​                  Sambata, pe 20 iulie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
                Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.

Traditii si Ritualuri de Sânziene

By Parintele Moldovan on 20.06.2019

                 Pentru mai multe popoare, noaptea de Sânziene sau Drăgaica, celebrată pe 23-24 iunie e o noapte magică, în care Porțile Cerului se deschid și zânele coboară pe pământ și reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, de care se leagă ritualuri pentru sănătate şi rodnicia lanurilor și a gospodăriei, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.

                  Din punct de vedere al calendarului creștin, sărbătoarea coincide cu cea a Nașterii Sfântului Ioan Botezatorul, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.

Traditii si Obiceiuri de Sf. Gheorghe

By Parintele Moldovan on 20.06.2019

            Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, este unul dintre cei mai venerati sfinti din calendarul ortodox, sarbatorit la data fixa in fiecare an - 23 aprilie. In traditia populara sarbatoarea este cunoscuta sub numele de San-George.

            In calendarul popular, San-George este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor, el fiind identificat in Panteonul romanesc cu Cavalerul Trac.