Inmormintari

          Slujba  inmormantarii are loc in Biserica sau capele. De obicei , slujba inmormantarii are loc a treia zi sau mai tarziu. Partea cea mai de seama din slujba, este rugaciunea de dezlegare “ Dumnezeul duhurilor si al tot trupul…”, urmata de rugaciunile de iertare, rostite de preot. In acestea, preotul roaga pe Dumnezeu sa dezlege sufletul celui raposat, de orice blestem sau legatura pusa asupra lui, sa-i ierte tot pacatul sufletesc si trupesc, ca sufletul sa se odihneasca impreuna cu dreptii, iar trupul sa se dea inapoi firii, desfacandu-se in cele din care a fost alcatuit. Dupa incheierea slujbei prohodului din Biserica, se porneste  in procesiune , catre cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se canta “ Vesnica pomenire”. Preotul savarseste acum tot ritualul de ingropare ( varsa untdelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa) si  binecuvinteaza coliva si darurile care se impart la cimitir.

              Credinta crestina nu ingaduie ca trupurile celor raposati sa fie incinerate. Incinerarea in crematoare este o practica pagana straina de credinta crestina. In Sfanta Scriptura, Dumnezeu afirma ca fiecare om este pamant si in pamant se va intoarce.

              Conform traditiei noastre crestine, ba chiar si iudaice si musulmane, mortii se inhumeaza si nu se ard. La inceputuri, Biserica s-a confruntat cu practica greco-romana, care presupunea incinerarea mortilor si a biruit-o.

                Dar odata cu secularizarea si cu indepartarea societatii Occidentale de Biserica, practica incinerarii a reaparut in veacul al XIX-lea. Intai discret, in Statele Unite, apoi in tarile din Nordul Europei si in Marea Britanie.  Biserica Crestina, in general si cea Ortodoxa, in special, n-au fost de acord niciodata cu incinerarea defunctiilor. Biserica Ortodoxa a si interzis oficierea ceremoniei religioase pentru persoanele care sunt incinerate.

                 Daca e sa mergem pe firul istoriei, vom spune ca Biserica Ortodoxa Romana a luat pozitie in mai multe randuri impotriva incinerarii. Pravila de la Govora, care aparea in anul 1641, spunea in glava 378 : “Sa nu se arda trupurile”.

                 Biserica are ratiunile ei atunci cand e vorba de respingerea incinerarii. Nu este vorba ca Dumnezeu , la Parusie, nu-i va putea invia si  pe cei incinerati, ci este vorba de alte cosiderente morale, dintre care, pe unele le trecem in revista:

  • Este vorba de a respecta cuvantul lui Dumnezeu: “pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Facere 3, 19). Acest cuvant al Sfintei Scripturi este preluat de slujba inmormantarii si de cea a parastasului.
  • Inmormantarea marturiseste atat stricaciunea, cat si preamarirea si invierea trupurilor. Incinerarea, promovata, in general, de oameni nereligiosi, este o contramarturie pentru amandoua. Ar vrea sa sugereze ca nu este nici stricaciune a trupurilor, nici inviere a lor.
  • Ca si graul, trupurile sunt puse in pamant pentru a renaste la o alta modalitate de existenta.
  • Inmormantarea Domnului Hristos si Invierea Sa din morti au pentru crestini o valoare arhetipala.

               Sa nu mai adaugam apoi faptul ca traditia noastra de doua mii de ani are o mare valoare. Sufletul iti cere sa ai un mormant al celor plecati, langa care sa te reculegi, sa pui o floare, sa-ti dai seama ca faci parte dintr-un sir nesfarsit de oameni minunati care-ti dau incredintarea ca nu esti suspendat intr-un vid, ci faci parte dintr-un neam.

 

Servicii